Bine ați venit la Haller Boutique
Bine ați venit la Haller Boutique
Bine ați venit la Haller Boutique

Bine ați venit la Haller Boutique

Locația

Fostă reședință nobiliară, Casa Haller, situată în inima orașului, intră în circuitul turistic, reanimând un loc încărcat de istorie, reprezentativ pentru arhitectura târgumureșeană de sfârșit de secol XVIII.

Oaspeții noștri vor avea ocazia să descopere o zonă a orașului spectaculoasă din punct de vedere arhitectonic, situată în vecinătatea bastionului Tăbăcarilor din colțul de sud-vest al cetății medievale a orașului. Aceasta a fost construită între anii 1602 – 1652 pe locul unei alte fortificații ridicate în secolul XV (1492) și care a aparținut voievodului Transilvaniei, Bathori Istvan.

Istoria

Casa Haller este una dintre clădirile centrale emblematice ale orașului, fiind componentă a Ansamblului Zona Cetății, inclusă, de asemenea, pe lista monumentelor istorice. O locație care înainte de a fi istorie a fost viață reală, atmosferă pe care o puteți trăi și în prezent. Pentru că ne-am străduit să păstrăm cât mai mult din frumusețea originală a clădirii și să oferim oaspeților o experiență confortabilă și comodă.

„Casa de la colț de lângă pârâu” - sub această denumire este identificată prima atestare documentară a clădirii. Datează din anul 1761, 28 noiembrie, când baronul Ignac Bornemisza, trezorul Translivaniei, depune jurământ și devine cetățean al Tîrgu Mureșului, după ce anterior cumpărase de la Janos Mezei „casa de la colț de lângă pârâu” Următorul proprietar este chiar contele Gabor Haller. Nu se cunoaște data exactă a schimbării proprietarului, însă trebuie să fi fost în perioada 1785 – 1786, anterior depunerii jurământului de cetățean al orașului, căci legile vremurilor specificau că pot depune jurământ doar acei nobili care dobândesc o proprietate în oraș. „Casa de la colț de lângă pârâu” devine astfel reședința de iarnă a contelui Haller și a familiei sale.

Istoria

Construcția

Izvoarele istorice ale vremii nu păstrează detalii despre forma inițială a construcției, materiale utilizate, ori alte informații care să ne ajute să îi determinăm încadrarea arhitecturală. Prima reprezentare vizuală a clădirii, mărturie a trecerii sale prin istorie, o reprezintă desenele efectuate de către Istvan Mikolai Toth în anul 1824. De astfel, acesta a reprezentat în lucrările sale numeroase zone ale orașului Tîrgu Mureș. În cea care înfățișează zona cetății, identificăm casa Haller, care, exceptând balcoanele de la etajele aripii lungi, păstrează forma pe care imobilul o are și azi.

Acesta este locul descris vizual de o imagine de acum 200 de ani și exact aici vă așteptăm să descoperiți frumusețea și ospitalitatea Transilvaniei.

Construcția

Restaurant

În incinta Haller Boutique se afla Orobianco ristorante cu specific internațional respectiv Orobianco summer garden.

Restaurant

Contact